Cel mai frumos cadou de ziua mea

 

Tumpak Mihaela Alina Tumpak Mihaela Alina Academia Mamicilor din Timisoara

0% Complete
0 RON
Sumă strânsă
1,000 RON
Target
0
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze dragi mie.

Cel mai frumos dar pe care mi-l poți face este să fii alături de mine și, în loc să îmi faci un cadou, să donezi banii către acestă cauză.

Împreună suntem mai buni!

Îți mulțumesc că ești alături de mine și, dacă îți place ideea, îți poți dărui și tu ziua de naștere pe ziuata.galantom.ro!


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Creșterea calității educației în România reprezintă una dintre prioritățile AMT care prin intermediul informării corecte și în mod constant a părinților și cadrelor didactice își propune să aducă schimbarea atât de necesară în domeniul educației.

Asociația ”Academia Mămicilor din Timișoara (AMT) – Centru de Educație, Cercetare și Asistență Socială”, își propune să vină în sprijinul a peste 200 de copii din comunitățile rurale din județul Timiș, pentru a încuraja continuarea educației ca mijloc de creștere a calității vieții copiilor din comunitățile rurale.

Proiectul “Nu abandona şcoala” este adresat copiilor din mediul rural, proveniți din familii defavorizate și își propune să prevină abandonul școlar, să diminueze procentul copiilor care abandonează şcoala oferind suport copiilor aflați în categoriile cu risc ridicat de abandon şcolar, prin campanii periodice ce ofera sprijin material periodic: rechizite, cărți, haine, pantofi, alimente, produse de igienă personală, cadouri de Crăciun/Paște etc.

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună. Și, când se întâmplă așa, îți dai seama că acesta este, poate, cel mai fr

 

0 Donații

Nu există nici o donaţie. Fii primul care donează!
Tumpak Mihaela Alina Tumpak Mihaela Alina : Academia Mamicilor din Timisoara
Cel mai frumos cadou de ziua mea